Duminică, 25 Iulie 2010 21:20

Baupartner considera nula licitatia pentru stadion si anunta un razboi cu bani multi si avocati

Evalueaza acest articol
(4 votes)

Dat la o parte de la licitaţia pentru construcţia stadionului "Ilie Oană", deşi avea cea mai bună ofertă financiară, grupul Baupartner Ploieşti, condus de omul de afaceri Michael Dietrich, anunţă un război de durată cu administraţia oraşului. Baupartner cataloghează drept "puerile"argumentele Primăriei Ploieşti de descalificare a participanților, acuză încălcări repetate ale legislației privind achizițiile publice şi consideră că întreaga procedură este lovită de nulitate, din moment ce există dovezi concrete cu privire la încălcarea contractul de confidențialitate, de către componenți ai comisiei.

Citiţi, mai jos, comunicatul de presă al Baupartner şi studiaţi, în Galeria Foto, argumentele aduse. 

 

Grupul de firme Baupartner își manifestă indignarea față de modul în care comisia de licitație a înțeles să stabilească rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, având ca obiect ”servicii de proiectare și execuție a lucrărilor de refacere a stadionului Ilie Oană”, simbol al Ploieștiului. Folosind argumente puerile pentru descalificarea participanților, care confirmă pe deplin temerile apărute în presa locală și națională despre corectitudinea acestei licitații, comisia a încălcat în repetate rânduri legislația privind achizițiile publice și nu numai.

Astfel, nu au fost solicitate, pe parcursul procedurii, clarificările impuse de lege, fapt care a dus, în opinia Baupartner, la luarea unor decizii în necunoștință de cauză.

De asemenea, Baupartner consideră că întreaga procedură este lovită de nulitate, din moment ce există dovezi concrete cu privire la încălcarea contractul de confidențialitate, de către componenți ai comisiei. Publicarea în presă, înainte de încheierea procedurii, a motivelor pentru care societatea Baupartner urma să fie descalificată, constituie o faptă penală și se pedepsește conform legii.

 

Dat fiind că este o firmă locală, având peste 300 de angajați, cei mai mulți din Ploiești, și ținând cont de cât de mult își doresc iubitorii fotbalului din oraș un stadion funcțional și modern pentru echipa lor de suflet, FC Petrolul, pe care a sprijinit-o atunci când a avut nevoie, societatea Baupartner înțelege să nu întârzie în nici un fel procedura de atribuire a acestui contract. De aceea, conform art. 256^1, din OUG 34, privind achizițiile publice, Baupartner a depus la Primăria Ploiești o notificare (atașată acestui comunicat), prin care îi aduce la cunoștință primarului Andrei Volosevici toate probele care confirmă că rezultatul licitației este greșit. Avem încredere că, în fața argumentelor de netăgăduit pe care Baupartner i le-a înaintat, primarul își va îndrepta greșeala pe care a făcut-o când a aprobat, presat de timp, rezultatul procedurii de atribuire a acestei lucrări.

 

Societatea Baupartner este profund îngrijorată de atitudinea primarului Andrei Volosevici, care a promis, la dezbaterea publică organizată înainte de licitație, transparență totală în acest caz, garantând, de asemenea, corectitudinea procedurii. Chiar dacă rezultatul comisiei nu este corect, suntem încrezători că avocatul Andrei Volosevici va lua decizia care se impune în acest caz.

 

Societatea Baupartner s-a impus în ultimii ani ca unul dintre cei mai importanţi antreprenori în execuţia unor lucrări de anvergură: clădiri de birouri, proiecte rezidenţiale, mall-uri şi obiective industriale. Astfel, în anul 2008, după doar trei ani de la înființare, grupul de firme Baupartner a atins o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro. La licitația pentru reconstruirea stadionului Ilie Oană, din Ploiești, Baupartner a beneficiat de susținerea tehnică a grupului german AGN, unul dintre cei mai respectați constructori de stadioane din Germania, având, spre deosebire de alți participanți la licitația pentru stadionul Ilie Oană, o carte de vizită nepătată.

Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Bogdan Stoica este editorul ziarului online PHonline.ro

Website: www.phonline.ro E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Adauga comentariu