PHonline.ro vă invită să daţi de veste Ministerului Sănătăţii că doriţi scoaterea drogurilor etnobotanice în afara legii, sunând la telefonul ministerului: 021 3072 524, sau trimiţând mesaje la adresa de email
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
. Poate aşa se trezesc şi nefericiţii ăştia din somn...
Reprezentanţii Comisiei Europene spun că Ministerul Sănătăţii din România poate interzice fără nicio problemă praful „Special Gold”, substanţa periculoasă care se vinde legal în sute de „magazine de vise” din toată ţara. „Statele membre UE au toată puterea de a interzice orice produse de consum care pot pune în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor şi chiar sunt obligate să o facă imediat ce autorităţile sunt convinse de risc”, susţin oficialii UE.
Potrivit analizelor făcute de specialişti ai Institutului Naţional Antidrog, „Special Gold” conţine 4-metylmethcathinone (mephedrone, un drog nou, recent sintetizat, care face parte din clasa amfetaminelor şi dă dependenţă în scurt timp, putând duce chiar şi la deces). Substanţa metylmethcathinone e interzisă consumului uman, potrivit indicaţiilor de pe ambalaj. Mulţi tineri, însă, înghit, prizează sau chiar îşi injectează praful cu regularitate. Este vorba despre un drog despre care se spune că este noul ecstasy.