Duminică, 10 Ianuarie 2010 18:14

Stii cine e prahoveanul care a fost la Vanatoarea Miliardarilor, organizata de Ion Tiriac?

Evalueaza acest articol
(2 votes)

Pentru prima oară de când a pornit tradiţia vânătorii de la Balc, Ion Ţiriac a avut printre invitaţi şi un prahovean: Mihai Tufan. Un om de afaceri extrem de discret, din Câmpina, dar care apare în Topul Forbes, şi despre care se spune că este rudă cu prima soţie a lui Adrian Năstase.

  • Tufan a vânat alături de miliardarii Europei

Tufan a fost la Balc într-o companie extrem de selectă: Wolfgang Porsche (avere de 4.5 miliarde euro), Klaus Mangold (fost preşedinte al grupului DaimlerChrysler), Franz Rauch, ("regele" sucurilor cu acelaşi nume), tenismenii Boris Becker şi Goran Ivanisevic, Alfred Baumhauer (fabricant de bijuterii Cartier), Wolfgang Bernhard (preşedintele Volkswagen), Marsan George, primarul din Monte Carlo, dar şi românii Dimitrie Sturza- avere 100 milioane euro- sau Elan Schwartzenberg.

 

  • Când spui Tufan, spui Anastasescu sau Metaleuroest

Mihai Tufan a apărut anul trecut pentru prima oară în "Topul Forbes România 500 Miliardari", pe locul 158, cu o avere estimată la 36-38 de milioane de euro. Omul de afaceri câmpinean este partener de afaceri cu Mihai Anastasescu şi cu tatăl acestuia în firma Metaleuroest, care deţine pachetul de control la Neptun Câmpina, Elsid Titu, Neptun Trading, Forja Neptun, Neptun Construct, Stok Metal, Fontec, Fishing Tour, Ectadvertising, Agroinvest. Mihai Tufan si Stelian Anastasescu controleaza prin intermediul Metaleuroest şi firma de materiale de constructii Soceram Bucuresti. Despre Tufan se spune că deţine o proprietate uriaşă în Delta Dunării, o vilă la Breaza şi o alta la Monte Carlo.

 

  • O iubita discreta, care vinde o marca celebra: Poltrona Frau
Mihai Tufan are 39 de ani şi o relaţie încă din liceu cu Ramona Ileana, o bogătaşă care nu apare în niciun top de profil, dar care este o prezenţă cunoscută în cercurile mondene din Capitală. Ramona deţine firma Casa Nobilis, importatorul celei mai exclusiviste mărci de mobilier de lux din lume - Poltrona Frau, şi are ca anturaj obişnuit persoane ca Mihaela Radulescu, Ion Tiriac, Ilie si Amalia Nastase, Iulia Dobrin. Nu s-ar fi aflat mai nimic despre ea, dacă, acum 6 ani, Mihai Tufan n-ar fi fost menţionat de presa de scandal ca fiind iubitul secret al Andreei Marin.
  • Mihai Tufan a devenit celebru  datorită lui Adrian Năstase

Ulterior, Tufan a devenit ceva mai celebru decât voia. Numele său, alături de cel al lui Mihai Anastasescu, a fost scris în toată presa odată cu scandalurile de corupţie din jurul lui Adrian Năstase. Cel mai mare scandal de presă s-a numit Electrocarbon SA Slatina, societate ajunsă într-o manieră bizară, în 1999, în proprietatea Metaleuroest SA Câmpina. Pe scurt: rafinăria Dărmăneşti a cedat aproape gratis către Metaleuroest SA un pachet important de acţiuni deţinute la Electrocarbon SA, iar Rafo Oneşti a vândut tot către Metaleuroest, contra sumei de 40 de miliarde de lei vechi, o datorie a Electrocarbon către rafinărie în valoare de 220 de miliarde lei vechi. Imediat, procuratura a început o acţiune împotriva lui Corneliu Iacubov, acuzat că a prejudiciat Rafo cu 220 miliarde lei vechi. Miza: Electrocarbon asigură acum proprietarilor săi, alături de Elsid Titu, o poziţie dominantă pe piaţa electrozilor de sudură din România. Oficial, principalul actionar al Electrocarbon este firma Vivaio Campina, controlata de omul de afaceri Laurentiu Dascalu, care detine 39,3% din companie şi care mai deţine companiile Clarion SRL şi Delice International (Delice este acea cofetărie-minune din Câmpina care vinde la parterul Winmarkt-Omnia torturi personalizate).

 

Numele lui Tufan apare şi în afacerea "Stadionul UEFA de la Bărcăneşti"

Una din firmele sale şi ale lui Mihai Anastasescu ar fi trebuit să construiască stadionul de la Tatarani, într-o afacere semnată de un alt câmpinean, Florin Anghel, pe când acesta din urmă era preşedintele CJP. Concret: Anghel le-a oferit concitadinilor săi, Anastasescu şi Tufan, 64 de hectare de teren la Bărcăneşti, contra sumei de 25 de milioane de euro, urmând ca aceştia să construiască un stadion la standarde UEFA pe 5 hectare. Restul proprietăţii putea fi vândută sau exploatată imobiliar, valoarea ei putând urca la 60 de milioane de euro. Unde pui că doar un milion de euro ajungeau rapid în conturile CJP, restul urmând să fie plătiţi în 3 ani, adică după un interval de timp suficient ca cei doi să încaseze sume frumuşele prin antecontracte de vânzare a parcelelor de teren. Două obstacole au apărut ulterior: Anghel a pierdut preşedinţia CJP, Mircea Cosma a stopat proiectul, iar valoarea terenurilor a scăzut, pe fondul crizei.

 

Revenim cât de curând cu o afacere a cuplului Tufan-Anastasescu. Nu de alta, dar e chiar aici, lângă Ploieşti, şi e chiar mişto...

 

www.ph-online.ro/joburi-prahova. Cel mai scurt drum spre un job!

Bogdan Stoica

Bogdan Stoica

Bogdan Stoica este editorul ziarului online PHonline.ro

Website: www.phonline.ro E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

3 comments

  • Comment Link Anca Dumitriu Luni, 18 Ianuarie 2010 10:14 posted by Anca Dumitriu

    NUMAI ESCROCI IN JUDETUL ASTA IAR OAMENII MOR DE FOAME SI NU AU LOCURI DE MUNCA

    Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
  • Comment Link EDITOR-PUBLICIST:NICOLAE CIOIULESCU-A.P.P.L.E.- ,,CURIER'' Luni, 11 Ianuarie 2010 15:08 posted by EDITOR-PUBLICIST:NICOLAE CIOIULESCU-A.P.P.L.E.- ,,CURIER''

    APROPOS:A VENIT IN ,,PRAHOVA''-CHIAR RIUL-VRE-O ,,HALCA''DE MISTRET DE LA BALS?

    Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
  • Comment Link NICOLAE CIOIULESCU-A.P.P.L.E.-,,CURIER'' Luni, 11 Ianuarie 2010 15:02 posted by NICOLAE CIOIULESCU-A.P.P.L.E.-,,CURIER''

    LA BALC? A PRELUAT STAFETA MIHAI TUFAN DE LA ADRIAN NASTASE ...

    Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Adauga comentariu