E insarcinata din nou! Cum a reuşit Adela Popescu să îşi ţină sarcina ascunsă
Adela Popescu a anunţat astăzi că este din nou însărcinată. Adela Popescu şi Radu Vâlcan vor deveni din nou părinţi la sfârşitul acestui an. Cei doi mai au împreună un copil, un băieţel pe nume Alexandru, iar anul acesta vor putea să-şi strângă la piept pe cel de-al doilea bebeluş, tot un băieţel.
Adela Popescu este însărcinată în trei luni, însă vedeta a anunţat abia acum că va deveni din nou mamă. Adela Popescu a încercat să ţină cât mai mult timp sarcina ascunsă şi a fost destul de atentă la comportamentul ei. Din fericire, Adela Popescu a spus că nu s-a simţit deoc rău şi nu a avut greţuri specifice unei femei însărcinate, astfel că nu i-a fost deloc greu să ţină secretul.
Chiar dacă în ultimul timp le arăta întruna fanilor poze cu mâncare, nimeni nu a bănuit nimic, asta pentru că Adela Popescu este recunoscută drept o gurmandă, astfel că nici în acest fel nu s-a dat de gol. Mai mult decât atât, Adela Popescu a apărut mereu la evenimente mondene, dar a ales ţinute lejere, de vară, care să nu-i sublinieze deloc burtica care a început deja să se vadă. Noi ne bucurăm pentru ea şi aşteptăm cu mare bucurie noi veşti despre sarcina îndrăgitei vedete.
Admin.A
www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact: