Furnizorul, ca titular de contract, este obligat să asigure intermedierea între consumator şi operatorul reţelei. Astfel, el trebuie să preia toate reclamaţiile legate de serviciul de distribuţie (calitatea tensiunii, măsurarea energiei consumate etc.) şi să le transmită distribuitorului în anumite termene. Dacă acesta din urmă nu rezolvă problemele în timpul legal, furnizorul este cel care va trebui să vă plătească compensaţii. Dacă cererea de acordare a compensaţiilor este considerată justificată de furnizor, puteţi primi suma cuvenită fie prin scăderea ei din factura imediat următoare, fie de la casierie. Despăgubirile sunt prevăzute doar pentru consumatorii reglementaţi, în speţă casnici.
Marţi, 09 Februarie 2010 05:25
Cum obligi Electrica sa plateasca pentru problemele cu furnizarea de energie
De luna aceasta, consumatorii casnici au dreptul la compensaţii directe în cazul în care nu li se rezolvă la timp solicitările adresate furnizorului de electricitate. În cazul în care contestaţi valoarea unei facturi în termen de 15 zile de la primirea ei, furnizorul este obligat să analizeze contestaţia şi să vă trimită un răspuns în 10 zile de la înregistrarea reclamaţiei. Dacă termenul este depăşit, îi puteţi cere furnizorului o compensaţie de 50 de lei. În situaţia în care aţi apucat să plătiţi deja factura, iar apoi se dovedeşte că suma facturată este mai mare decât cea datorată, furnizorul trebuie să vă plătească diferenţa, plus majorări de întârziere, calculate de la data la care aţi achitat factura. La orice petiţie pe care o adresaţi, cum ar fi reclamaţii, propuneri de îmbunătăţire a activităţii de furnizare etc., trebuie să primiţi răspuns în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care plângerea a ajuns la furnizor. În situaţia în care termenul nu este respectat, în cea de-a 16-a zi aveţi dreptul să cereţi o compensaţie de 30 de lei. Dacă vă simţiţi lezat că nu vi s-a răspuns în termen, puteţi chiar da în judecată compania. În caz de câştig, primiţi doar despăgubirile aprobate de instanţă.
Citit de 101 ori Publicat in Sfaturi si Ponturi
Bogdan Stoica
Bogdan Stoica este editorul ziarului online PHonline.ro
Website: www.phonline.ro E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualizaDe acelasi autor Bogdan Stoica
Stiri din aceeasi categorie
« Leumi Bank Prahova scoate la vanzare casele datornicilor
Un roman plateste pentru servicii notariale de 14 ori mai mult la o tranzactie imobiliara decat un german »
Social sharing











