Petrolul Ploiești, la margine de București

Publicat in Sport 17 Noiembrie 2017 1097 ori
Google+ WhatsApp
Petrolul Ploiești, la margine de București
Petrolul Ploiești, la margine de București

Petrolul are nevoie de căldura primului loc în sezonul rece. De aceea mâine, de la ora 14.00, trebuie să bată pe SC Popeşti Leordeni. Partida se va disputa pe fostul stadion Intergaz (str. Leordeni 116, Popeşti Leordeni, jud. Ilfov), organizatorii anunţând faptul că suporterii petrolişti care vor face deplasarea cu maşinile personale pot parca pe str. Domniţa Bălaşa (ultima stradă la dreapta înaintea stadionului).

Lideră la zi a ierarhiei, Petrolul Ploiești va încheia stagiunea de toamnă la marginea Bucureştiului și cu o săptămănă mai devreme decăt data oficială programată pentru finalul primei părţi a sezonului. Asta din cauza forfait-urilor lui AS Milcov, şi după câteva etape, a lui Urban Titu. Gruparea petrolistă își dorește să ierneze pe primul loc și după runda cu numărul 13, ultima a turului. Cu două puncte mai mult decât principala urmăritoare, AFCM Alexandria, „lupii” sperâ şi la un rezultat nefavorabil al teleormănenilor în confruntarea de la Ploieşti, cu Astra II, astfel încât să aibă parte de un avantaj cât mai consistent înaintea pauzei competiţionale.

Ploieştenii au avut un program normal de antrenamente pentru această săptămână, elevii lui Octavian Grigore urmând să intre, de astăzi, în cantonament, pentru ca mâine dimineaţă să facă deplasarea către Popeşti Leordeni. Pentru această ultimă partidă oficială a anului, tehnicianul petroliştilor se confruntă cu câteva probleme de efectiv, neputând conta pe ,,creierul" ofensivei „căpitanul” Claudiu Tudor, accidentat, în vreme ce Paul Antoche şi Jean Prunescu au acuzat, pe parcursul săptămânii, unele probleme de natură medicală, sperându-se totuși ca ei să fie forță până la ora jocului de mâine.

Adrian A.

www.PH-online.ro a fost înfiintat în 2008, ca prim cotidian online al Prahovei. De atunci, publicatia Ph-online.ro se pozitioneaza pe primul  loc in topul celor mai citite ziare online ale Prahovei, conform Trafic.ro, inregistrand peste 1.000.000 de afisari ale stirilor, in fiecare luna.
Daca ai surprins ceva interesant in localitatea ta, trimite-ne povestea insotita de imagini pe adresa de
Contact:
 mail-office

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.